Mercato incendiar în ligile inferioare! Rapid și Steaua se luptă pentru semnătura lui Ovidiu Herea | EXCLUSIV

Mercato incendiar în ligile inferioare! Rapid și Steaua se luptă pentru semnătura lui Ovidiu Herea | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSA Steaua și Rapid vor să îl aducă în această iarnă pe al doilea golgeter al ligii secunde, Ovidiu Herea. Dacă în cazul Clubului Armatei șansele sunt aproape nule, când vine vorba de formația finanțată de Victor Angelescu, situația stă altfel. Ovidiu și-a dat deja acordul să revină în Giulești și acum mai trebuie doar acordul celor de la Metaloglobus.

Ajuns la 35 de ani, Ovidiu Herea își trăiește a doua tinerețe fotbalistică! Mijlocașul ofensiv al celor de la Metaloglobus a marcat 7 goluri în 13 meciuri în acest sezon de liga a doua și este pe locul 2 în topul golgeterilor din eșalonul secund. Ovidiu are un gol mai puțin decât liderul, Claudiu Bălan (U Craiova). Jocurile extrem de apreciate ale decarului lui Metaloglobus l-au făcut pe veteran să fie extrem de interesant și pe piața transferurilor. 

ProSport a scris despre faptul că Herea a fost sunat de CSA Steaua. Sursele ProSport din anturajul clubului Rapid susțin însă că giuleștenii pregătesc o mutare bombă care are mari șanse de a se realiza: Ovidiu și Claudiu Herea (30 de ani) vor fi transferați în această iarnă la Rapid pentru a se forța promovarea. Cei doi s-ar fi înțeles deja cu vișiniii în privința salariului, iar acum decizia stă la Metaloglobus. Frații Herea au intrat în ultimele șase luni de contract cu locul 7 din liga secundă și nu pot pleca în această iarnă decât dacă au acceptul clubului.

6 sezoane a jucat Ovidiu Herea la Rapid, fratele său Claudiu a bifat o jumătate de sezon în stagiunea 2013/2014

În mod normal nu ar trebui să fie o problemă, mai ales că Ovidiu și Claudiu vor fi liberi de contract la vară, iar cei doi își doresc enorm de mult să pună umărul la promovarea Rapidului. Dacă Metaloglobus nu îi va lăsa pe cei doi să plece la Rapid, s-ar putea trezi cu doi fotbaliști cu moralul la pământ și lipsiți total de motivație.

Ovidiu le-ar fi mărturisit apropiaților că visează să își încheie cariera la clubul său de suflet, Rapid. Acesta ar dori să promoveze cu Rapidul în acest sezon și să mai bifeze măcar un meci în prima ligă în tricoul clubului la care a cunoscut cele mai mari satisfacții în cariera sa de profesionist.

Claudiu (stânga) a mai jucat în carieră pentru: Victoria Brănești, Viitorul, Rapid, Balotești, Sepsi, Petrolul și Metaloglobus
Claudiu (stânga) a mai jucat în carieră pentru: Victoria Brănești, Viitorul, Rapid, Balotești, Sepsi, Petrolul și Metaloglobus

Sunt ceruți insistent de fani, dar și de Grig!

Discuțiile dintre frații Herea și Rapid nu sunt noi! Doriți insistent de suporteri, cei doi au fost în dialog cu giuleștenii și anul trecut, însă se pare ca managementul rapidist nu a apăsat pedala prea mult pentru a-i chema pe cei doi mijlocași acasă. Situația s-a schimbat odată cu numirea lui Nicole Grigore ca antrenor principal. Una dintre principalele cerințe ale antrenorului de 37 de ani a fost ca Ovidiu și Claudiu Herea să fie aduși la Rapid. Fiind apreciat de Victor Angelescu (patron) și Andrei Nicolescu (vicepreședinte), cei doi au hotărât să îi facă pe plac lui Grigore și fac pressing puternic la familia Herea.

42 de goluri în 165 de meciuri a marcat Ovidiu Herea pentru Rapid în Liga 1, all-time

1 gol în 11 meciuri a marcat Claudiu Herea pentru Rapid, în sezonul 2013/2014 din liga secundă

 

Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×